anunt

06/11/2009

am constatat un fapt: cu toate eforturile mele de a creste numarul vizitatorilor pe acest blog, tot mai multi am pe blogul meu principal, desi nu fac nimic special pentru asta.
de aceea, de acum scriu pe el.

http://carleadan.wordpress.com

 


Ion Iliescu reloaded

05/11/2009

doar ca sa ne distram

O mostra de politica romaneasca ar fi: Antonescu se retrage din cursa, in turul II intra Geoana si Oprescu.

Conferinta de presa, inaintea turului II al alegerilor: la o masa, Geoana si Iliescu, in spatele lor Mitrea, infratit cu Vanghelie si Hrebenciuc, pentru binele poporului, nu de alta.

Ia cuvantul Ion Iliescu:

“Stimati concetateni, (hrm,hrm-isi drege vocea) draga Geolo” si se opreste cu gatul plin de lacrimi.Toti incremenim. Apoi se face marele anunt: Geoana este santajat de PD-L, l-au lasat nervii, intra in cursa, cu voia dumneavoastra, Ion Iliescu, pentru inca un mandat.
Concomitent cu un referendum, dar pe alta tema decat fuse vorba: sa fie voie 4 mandate de fiecare presedinte.
“Stimati concetateni, avem nevoie de echilibru, etc. Declar infiintat Frontul REsalvarii Nationale!“.

© dan carlea – toate drepturile rezervate


Un tip bine

04/11/2009

UPDATE:

Nicu Ceausescu, pe vremea cand isi baga picioarele in tot.
Un om cu toate posibilitatile lumii acesteia, care si-a batut joc de viata.


Stie cineva cine este tipul asta?

(raspunsul mai tarziu)


Bucurestiul – intre ciocan si ciocane

03/11/2009

Am găsit la Piticu poze minunate din perioada când se (re)construiau cartierele Bucureştiului. Problema asta fiecare o trece prin sita lui emoţională.
Dacă omul e dintr-o familie care a stat la o casă în Uranus, a fost demolat şi mutat în Berceni la două camere, atunci tot ce s-a construit în perioada comunistă e rău.
Dacă e unul venit de la ţară, care de la fabrică a primit imediat apartament, e bine totul.

Problema trebuie analizată cu luciditate.

Până în anii ’80, cartierele Bucureştiului erau, în generale, formate din case modeste şi străzi înguste. Am văzut cu ochii mei Crângaşiul înainte de a avea forma actuală. Era un sătuc cu străzi desfundate şi plin de magherniţe.
Nu puteai ţine la infinit o capitală aşa.

Câteva idei

Sigur, demolările s-au făcut de cele mai multe ori cu încălcarea demnităţii umane, oamenii nu au fost despăgubiţi cum trebuia, nu s-a prevăzut apariţia problemei câinilor vagabonzi – căci de atunci a început această belea a Bucureştiului, când cei care urmau să fie demolaţi şi-au lăsat câinii liberi, neputându-i lua după ei pe unde avea să-i ducă destinul.
S-au demolat biserici şi monumente, s-a construit şi aiurea.

Biserica Sfanta Vineri foto-magazin.ro

Spitalul Brancovenesc foto-miculparis.ro

Din rănile majore pe care le putem aminti ar fi „Biserica Sfânta Vineri” de pe actualul amplasament al „Circului Foamei” din spatele magazinului „Unirea”, „Spitalul Brâncovenesc” (lamele buldozerelor s-au stricat in zidurile lui de peste un metru grosime), o sumedenie de biserici mai mici, viluţe din cartierul Uranus, aflat pe actualul amplasament al „Casei Poporului”, cum o numesc în continuare cei din generaţia mea şi mai bătrâni.
Desigur, imensa clădire este o construcţie inutilă, care a costat o avere. „Lacul Morii” de asemenea, iniţial gândit pentru agrement, nu este decât o cheltuială majoră a „Epocii de Aur”, care putea să lipsească din planul de sistematizare a Dâmboviţei.

Imaginile din respectivele poze îmi sunt extrem de familiare. Locuiam pe strada Hagi Ghiţă, cu chirie, aveam 8 ani şi priveam împreună cu prietenul meu Luci, care locuia în capătul străzii, cum se construia Podul Grant. Pe care acum stau cu maşina în ambuteiaj, împreună cu soţia mea. Nostalgii…
La momentul respectiv, Podul Grant a reprezentat o soluţie extraordinară şi modernă pentru circulaţia din acea parte a Capitalei.

Dar acum?

Dar, la modul în care s-au înmulţim maşinile în Bucureşti, sunt convins că şi dacă făceau podul cu 4 benzi pe sens tot aglomerat ar fi acum, în orele de vârf.
Cu bune şi rele, s-a construit masiv.
În 20 de ani democartici, aproape nimic.
Lălăiala de la viitorul pasaj de la Băneasa, din dreptul Antenei 1, ne face ba să zâmbim, ba să ne trântim cuşmele de pământ şi să le călcăm în picioare. Fără îndoială, pe vremuri aceste lucrări s-ar fi făcut în câteva luni.

În prezent, soluţia de a construi Statul cartiere de locuinţe şi de a le vinde ca pe vremuri, în rate, nici nu mai este luată în discuţie. Fiindcă firmele oamenilor de afaceri care conduc România din umbră sau mai de la vedere trebuie să construiască totul. Adică puţinul care se face.

Mergi în sudul Bucureştiului, spre Alexandria. Ce vezi? La numai 10 minute distanţă, viluţe aruncate cu furca, făcute fără niciun plan general de urbanism, adică pământ stricat.
Şi pământ extrem de valoros, care nu mai poate fi recuperat decât cu costuri imense de despăgubire a actualilor proprietari şi cu un scandal oribil.

Pe locul unde sunt trântite ca din cer 20 de case cu etaj, căci vile în adevăratul sens al cuvântului nu se pot numi (vezi definiţia din DEX a „vilei”) s-ar fi putut construi 2 blocuri moderne, la parametri actuali, cu bucătării şi băi mari, cu locuri de parcare, cu părculeţ.

Şi să-ţi cumperi apartamentul în rate, dar nu cu dobânzile criminale de la bănci, ci cu dobânzi mai potolite, cum şi-ar putea permite Statul dacă ar fi interes.
Fiindcă Statul poate aştepta 30 de ani să-şi acopere investiţia şi nu are nevoie de câştiguri de 200 %, ca particularii care vor să fie magnaţi în 5 ani.

Însă interese mari stau împotrivă-ne, a se vedea problema BECHTELgigant cu relaţii la vârful politicii americane şi în tot felul de alte structuri. Deci noi cotizăm şi atât.

Tot înainte!


■ Eu nu strivesc corola de minuni a Zabrautilor

02/11/2009


foto- romanialibera.ro

Ce cauti domne acolo?

Ieri am ajuns si eu, pentru prima data in viata, in vestitul Zabrauti.
Motivul: o matusa are acolo o garsoniera, luata cu 13 mii de euro, pe care o tine goala ca n-are ce face cu ea. Si era o idee sa ne mutam eu si Daniela acolo, fara sa ne coste nimic. Sa nu mai platim chiria usturatoare de aici din Drumul Taberei.
Poanta este ca ea nu a spus nimanui pana acum de Zabrauti, ci doar ca are o garsoniera in Pieptanari. E drept, poti ajunge si intrand din zona Pieptanari, dar pe cealalata parte e capatul Ferentariului si toata tara stie zona respectiva ca Zabrauti.

In fine, femeii i-a fost rusine cand si-a dat seama ce a facut, ca a luat la instinct de chilipirgiu o camaruta in ghetou, si nu spune lucrurilor pe nume.
Am fost la ea sa ne dea cheile si sa ne explice unde e si a pus contractul pe masa. Atunci am vazut ca scrie negru pe alb Strada ZABRAUTILOR.
A cazut cerul pe mine dar nu era sa spun ca eu nu calc in ghetou. Deci hai sa vedem.

Flora si fauna

O tiganie de-ti vine sa vomiti. Turme intregi de copii negri se jucau pe stradutele pline de gunoaie, iar adultii se uitau la noi intr-un fel care zicea clar ca nu suntem din filmul lor.
N-am facut poze, exista destule pe net si oricum ti-e destul de frica sa scoti aparatul. Printre bloculetele cu patru etaje e plin de mormane de gunoaie care spun povestea porcului, de fapt a porcilor care arunca pungile direct de la geamuri.

La ferestre, in loc de muscate, sunt inflorite ligheanele albe ale televiziunilor, ca niste flori de colt ocrotite cu dragoste. Tigania are BOOM si DOLCE, locuri de parcare destule, sa pui si autobuzul, caci bani de masini inca nu-s.
Becali nu le-a luat si masini, le-a platit doar curentul.

Deci incalzirea e pe baza de curent, probabil furat; fiecare isi baga caloriferul in priza si gata confortul civilizatiei.
Cateva masini mai pricopsite, precis ale unor dealeri pe care politia ii cauta de zor prin alte parti, unde n-au fost niciodata.

Interioare

Pe holurile blocurilor un intuneric de-ti bagi degetele in ochi. Geamuri lipsa, cu tot cu tocarie. Mirosuri de toate felurile si de ici-colo se aud manele.
Am descuiat usa, luminand incuietorile cu ajutorul telefonului.
Am intrat in “casa”.

Unde e camera?

Asa a intreabat, candida, nevasta-mea, dupa ce a aruncat o privire prin toate colturile. Din holul blocului intri in camera direct, inauntru e loc atata cat sa pui un pat de doua persoane si sa sari in el direct din usa.
Intre “camera” si peretele cu geamul e o despartitura foarte ingusta, pe post de baie, in care e o chiuveta si un veceu. Duş nu. De altfel, locatarilor din zona nici nu cred ca le spune ceva treaba asta. Ar crede ca e o cismea gresit facuta.
Bucataria ti-o faci in camera, intr-un colt, daca iti tragi teava de gaze de pe palier.

Solutii?

Sa-i ia de acolo cu masinile si sa-i duca intr-un ghetou facut special la marginea orasului, caci evidentele arata ca nu sunt capabili sa locuiasca civilizat. Paraziteaza un loc aflat la numai cateva sute de metri de zone spalate si in regula.

Motive sa-i muti sunt destule: focarul permanent de infectie, faptul ca nu-si platesc facturile, colcaiala interlopa la care probabil pun umarul multi locatari de acolo.
Acele bloculete, dupa cum sunt facute, nu sunt bune decat pentru doua lucruri:

  • le reabilitezi si le faci camine studentesti
  • le darami pur si simplu si in locul lor construiesti niste blocuri frumoase, moderne, cu un parculet in centru, parcari si sa le vinzi oamenilor care sunt in stare sa traiasca civilizat.
  • Dar statul nu mai contruieste si nu mai vinde blocuri, ci ajuta prin programe smecheresti, de genul “prima casa”, bancile sa nu intre in belea.

    Urmarea? Se tranzactioneaza apartamentele vechi la preturi care nu se justifica prin calitatea lor.
    Deci, in loc sa fie case de vanzare pentru oamenii care muncesc pentru copii, le platesc meditatii, se ocupa non-stop de educatia lor, sa colcaie intr-o zona buna niste indivizi care nu au dupa ce bea apa dar fac cate 7 plozi pe care ii trimit la cersit sau/si furat, motiv bun pentru niste ONG-uri moarte de foame sa creeze probleme unde nu sunt prin vanturarea vrajelii cetatenilor defavorizati.

    De ce nu se poate rezolva nimic?

     

    Leslie Hawk – foto vivid.ro

    Pentru ca acum e la moda sa nu cumva sa spui ceva de tigani. Sunt nespalati? Ti se pare, esti tu rasist. Arunca gunoaie afara? Ce mare lucru?
    In alergare permanenta dupa imagine si de frica unor occidentali ipocriti si scrobiti, care vorbesc de tigani dar nu au vazut niciodata unul in realitate, ci doar in filme romantice si comedii, politicienii nostri nu au curaj sa faca ordine in propria tara.

    Iar presa, ca o turma imbovinata, se repede sa prezinte extraordinarele intiative ale mamei lui Ethan Hawk, care prin organizatia Ovidiu Rom face cate-un bal si ne explica ce misto sunt tiganii defavorizati din Romania. Apoi se urca in masina ei de lux si se duce sa se odihneasca in vila din cartierul select in care locuieste. Se relaxeaza fara manele scurgandu-se in patul ei prin pereti de la vecini, fara gunoaie in fata geamurilor, fara scandaluri si mirosuri oribile.

    Noi n-avem ce face, decat sa suportam si umilinta de a ni se spune mereu ca nu suntem oameni buni, ci niste nenorociti de nazisti.
    Nu, noi nu vrem sa facem sapun din tigani, ci sa-i vedem folosindu-l.


    © dan carlea – toate drepturile rezervate


    ■ Taximetrist in Romania

    31/10/2009

    Din cliclul contradictii romanesti, astazi cate ceva despre legislatia auto.

    Taximetristi vs profesionisti

    La noi in tara taximetristul nu este considerat profesionist si nu are parte de pregatire speciala. Trebuie doar sa aiba carnet de conducere de cel putin 2 ani de zile si un atestat, care se ia extrem de usor, multe scoli de soferi inlesnind (aranjand) aceasta.

    Pe de alta parte, faci scoala de profesionist, sa zicem pentru categoria C, sau CE, sau D. Dupa ce ai carnetul cu respectiva sau respectivele categorii, tot nu ai voie sa conduci autovehicule de acel tip, fara…atestat profesional. Acest atestat este doar o modalitate de a castiga statul niste bani, caci examenul pentru el cuprinde doar teorie. Asta in conditia in care scoala de prefesionisti e mai serioasa decat cea de amatori si omul care da la profesionisti deja stie sa conduca, avand B-ul.

    Ai putea intelege ratiunea de a fi a atestatului, daca s-ar da nu stiu ce probe practice deosebite: sa parchezi tir-ul nu stiu cum, sa faci nu stiu ce manevre, un poligon. Dar nu. Si acum iata contradictia: deci, ca sa transporti cartofi, ciment, fier sau balegar cu camionul, ai nevoie de atesatat profesional.

    Dar ca sa transporti persoane in regim de taxi, nu ai nevoie de nimic special, decat sa ai carnet de peste 2 ani. Caci, am mai spus, atestatul de taximetrie se ia fluierand.

    De aceea avem atatia taximetristi care sunt mai mult ciocanari decat soferi, tot felul de dubiosi ajung sa stea in maieu cu tigara in gura in asteptarea clientilor.

    Cred ca s-ar cuveni ca:

    ● taximetristul sa fie considerat profesionist si sa aiba nevoie de cel putin categoria D1 pentru a practica, chiar daca nu conduce masina de categoria D1 ci B. Sa se tina cont ca transporta persoane.

    ● taximetristul sa aiba varsta minima de 21 de ani

    ● taximetristul aiba parte de un curs special in care sa invete notiuni elementare de buna cuviinta, ca sa stie cand sa vorbeasca si cand sa taca, sa fie instruit daca are clientul chef de vorba sa vorbeasca si daca nu, sa taca, nu sa-ti faca capul mare

    ● taximetristul sa fie obligat sa poarte un costum special, indiferent de firma la care lucreaza. Desigur, vara poate sta in camasa, dar nu mai mult. Cum sunt obligate toate firmele sa aiba masini de culoare galbena inscriptionate cu anumite date despre costuri, sa fie si soferii obligati sa arate intr-un anumit fel.

    ● taximeristul sa ceara permisiunea clientului pentru a fuma in timpul cursei, iar masinile in care taximetristul este nefumator si nu poate suporta tigara clientului sa aiba un semn special

    ● taximetristul sa fie obligat ca imediat dupa ce clientul ii spune adresa la care vrea sa ajunga, sa o comunice prin statie dispeceratului

    PS: pentru cine nu stie, am categoriile BE CE DE si-mi place sa conduc cel putin pe atata cat imi place sa scriu.
    Mai bine m-as face sofer de TIR, ar fi mai usor si poate mai frumos. Cu laptopul in cabina, sa mai scriu cate ceva in pauze, asta e una din fanteziile mele nonsexuale.


    a scris si Alex despre taximetristi



    ■ De ce nu mai pot rade la glumele lui Oprescu?

    30/10/2009

    Foarte simplu. Pentru ca…
    Dar sa o luam complicat mai bine.

    Am acest blog, cu cativa vizitatori, pe care nici nu ii cunosc (in afara de Ruxandra si de sotia mea), habar n-am cine intra aici.
    Dar sunt cativa oameni care isi rup din timpul lor si tin minte sa vina aici.
    Un mare blogger, cu mii de unici saptamanal, ar rade pe saturate de ceea ce spun. Dar pe mine ma [si aici nu gasesc cuvantul potorivit, ma fascineaza poate, umple de respect, ma responsabilizeaza, etc.] faptul ca niste oameni (10, 20 deocamdata) straini in general, care nu ma cunosc deloc sau foarte bine, isi rup cateva minute ca sa vada ce am mai zis.

    Sa revenim la Oprescu si la glumele caruia mai radeam pe vremuri. Desi stiam ca e cazut in cap dupa Iliescu, ceea ce la un om cu pretentii este oarecum jenant – Iliescu e omul muncitorimii, al plebei care vrea un tatuc, dar in fine, fiecare cu fetisurile lui – totusi imi spuneam: “Un doctor bun, un sef de spital, un tip de spirit, merge”.
    Dar iata, cum, necum, a ajuns intr-o zi primarul Bucurestiului.
    In clipa aceea cred ca ar fi trebui sa-si traga doua perechi de palme la oglinda si sa-si spuna: “Gogoule, gata cu mistocareala. Conduc cel mai mare oras al tarii. Activitatea mea se va vedea peste ani, peste zeci si poate sute de ani in orasul asta. Lumea intreaga va afla de mine, de cat sunt de capabil si ce am facut.

    (Cred ca stie toata lumea ca serviciile secrete ale tuturor statelor intocmesc fisele oamenilor care inseamna ceva intr-o tara, fise care cuprind de la profilul psihologic pana la starea de sanatate, activitatea avuta, reusite si nereusite, pasiuni, prieteni si dusmani, interese si altele. Pentru ca la nevoie sa aiba ce folosi, nu din ratiuni bibliofile.)

    Inainte de orice intalnire la nivel inalt, unii oficiali ai unei tari primesc o parte din dosarul celor cu care se intalnesc. Deci, pe scurt, de Oprescu stiu toti cei care au sau pot avea ceva cu el sau cu Bucurestiul.

    Asa ca, Oprescu ar fi trebuit, in mod normal, sa fie patruns de responsabilitate si de dorinta de a face treaba.
    Pe cand el a inceput sa copieze din prima clipa modelul Basescu in materie de plimbari pe santiere, mergand de N ori la Pasajul Universitatii, cum Basescu se plimba saptamanal la un pod.
    Apoi s-a luptat cat s-a luptat cu Udrea, Cocos si tot neamul lor de parcangii, pana i-a dovedit si le-a luat parcarile. Asta nu e rau.
    Dar in loc sa repare hotia care se facea prin luarea banilor de la cei care parcau PE STRADA, cum e cazul stradutelor din centru (nu vorbesc de cele doua-trei parcari amenajate, unde e normal sa platesti), el a schimbat uniformele celor care-ti iau banii si gata. Banutii se duc la Primarie, care Dumnezeu stie ce face cu ei. Ca eu nu vad.

    Si intr-o buna zi, un dracusor, ala al mandriei probabil, i-a suflat in ureche: “Ba, ce-ar fi dac-ar fi sa fii presedinte?”.
    “Vaaai, nu”, s-a facut foc si para doctorul, in niciun caz. “Eu sunt primar si nici prin cap nu-mi trece sa candidez.”
    A mai trecut un timp si alt dracusor i-a mai zis o data:” Hai maaa, nu vezi ce bun esti si poate ai sanse, mai stii? Ce pierzi?”.
    Si indoiala a inceput sa apara. Apoi, probabil, caci asa se intampla treburile astea, niste personaje puternice l-au contactat si i-au zis: “Bre, nea Oprescule, hai bre ca platim noi toata consumatia, daca iesi e ok, daca nu, tot primar ramai si te ajutam si in viitoarea campanie pentru Bucuresti. Incearca!”

    Nu se face sa refuzi niste oameni asa amabili, este?
    Si domnul doctor le-a dat dracu de planuri pentru Bucuresti, care tot varza e, cu traficul aproape blocat, cu semaforizarea muci, si cu toate celelalte si vrea presedinte.
    In asa un om eu nu pot avea incredere, nu-mi spune nimic, decat ca e un hatha yoghin nemaipomenit si poate face ce vrea cu coloana lui.

    Si eu la glumele lui nu mai rad.
    Sac!

    © dan carlea – toate drepturile rezervate


    Pr. Teofil Paraian 3 martie 1929 – 29 octombrie 2009

    29/10/2009

    Si mai saraci.

    O viata de om…

    3 martie 1929 – 29 octombrie 2009

     


    Dupa 20 de ani

    29/10/2009

    cu mona in herastrau

    Pantru viitoarea mea carte “Copil in Epoca de Aur” am ajuns la etapa Revolutiei.
    Anumite lucruri pe care le-am trait nu mi le mai amintesc foarte bine, asa ca am sunat-o pe maica-mea sa o intreb.
    Surpriza este ca am inceput toti sa uitam. Ametim zilele, ordinea intamplarilor e uneori bulversata.
    Anul trecut am avut cu tata o discutie despre ziua de 22 decembrie 1989, cand eu retin cu precizie ce am facut: pe scurt, am plecat de acasa impreuna cu el in oras, am trecut pe la serviciul unui amic, loc aflat langa Sala Palatului, apoi ne-am pierdut in multime.
    El a uitat complet episodul, desi e cu mintea la locul ei. Dar se vede treaba ca 20 de ani sunt, totusi, 20 de ani…
    Acum am inceput sa imi aduc aminte totul, in ordine, si ma simt parca iar ca atunci.
    Voi scrie despre acele zile in episoade, sper sa nu denaturez nimic din ce am trait. Textele vor aparea in Scanteia de la Jurnalul National, alaturi de celelalte, apoi in cartea mea.
    Hmmm, aveam 17 ani si jumatate la Revolutie. Ma apuca nostalgia. Care pizda ma-ti mi-ai luat ba tineretea?


    ■ Plimbare

    27/10/2009

    Acum cateva saptamani am gasit intamplator (?) si cand spun asta, mereu, intr-o fractiune de secunda, mi se perinda prin minte toate argumentele cum ca nu exista intamplare, ci inlantuiri acauzale de evenimente, si aici ma opresc si va invit sa cititi despre [sincronicitatea lui Jung], sa nu zica cineva ca pe Santier nu exista activitati educative in afara de brigada artistica, deci am gasit blogul unui om deosebit ca preocupari, probabil un arhitect sau un istoric, pasionat de cladirile bucurestene care au reprezentat si reprezinta ceva. Omul e foarte documentat mereu si are ce spune in domeniu.

    La un post din iunie anul acesta, autorul blogului ne invita sa parcurgem un traseu cu totul deosebit, poate unic, prin cladirile si felul cum sunt crosetate cele trei dimensiuni spatiale intr-o zona din Titan, mai precis Baba Novac.

    Asa ca sambata pe la ora 17 eram acolo cu sotia mea, Daniela. Am parcat si am inceput plimbarea printr-un loc parca rupt brusc de Bucuresti. O liniste deosebita, o lipsa inspaimantatoare de manele, strazi mici si prietenoase, cu doar cateva masini parcate, cladiri cum nu am mai vazut niciodata. Bloculete cu un singur etaj, ganguri, gradini ascunse in care se puteau mai mult ghici decat vedea umbrare si mese, custi de caini. Acea zona are propria ei biserica, iar la coltul unei stradute un café-bar linistit, cum ii sade bine francezului sa aiba langa casa. Un mic magazin alimentar si atat, in rest, un loc de admirat.

    Desi stiam ca am locuit in zona din imediata apropiere pe cand aveam 4-5 ani, pe moment nu mi-am amintit acest lucru. Odata ajuns acasa am sunat-o pe maica-mea si am intrebat-o daca stie zona. Mi-a spus ca exact pe acele strazi ma ducea la gradinita. Si eu tocmai ma plimbasem pe acolo cu sotia de mana.

     Autorul blogului de care v-am vorbit ne invita sa ne inchidem telefoanele cand ne plimbam, ca doar sa savuram totul. N-am facut asta, dar nu ne-a sunat nimeni.

    Ne mai invita sa lasam acasa aparatul foto. Pe asta am facut-o si mare dreptatea are. Cand esti canalizat pe facut poze nu mai privesti lucrurile la fel.

    Cumva, memoria parca ti-e setata sa uite mai usor, caci stii ca ai fotografiat. Este fenomenul invers care se petrece atunci cand iti notezi ceva. De regula, dupa ce iti scrii in carnetel, nu mai uiti si nici nu trebuie sa te uiti in carnet.

    Pe de alta parte, daca el ar fi facut poze, poate eu nu m-as mai fi dus. Daca eu as fi facut poze, poate nimeni din cititorii acestui articol nu s-ar mai duce. Si merita.

    N-ar fi fair play din partea mea sa dau pe blogul meu toate datele, cand omul a pus si harti si a muncit sa ne indrume intr-acolo. Ma voi multumi sa va dau link-ul, indemnandu-va sa faceti cum am facut si eu: sa va luati iubita/iubitul si sa mergeti in plimbare, fara copii. Sa visati ca stati pe acolo si ca toata Romania e plina de asemenea cartiere.

    http://armyuser.blogspot.com/2009/06/experimentul-catelu.html