■ 3 Doamne si toti 3…

19/10/2009

Privind fiecare sesiune de alegeri mi se arată că noi nu putem funcţiona decât în ecuaţia speranţă-dezamăgire.
De fiecare dată este cineva care vine pe un val şi după un timp ajunge, inevitabil, pe un făraş. Probabil, ricoşeul din Morgana speranţei în mantinela dezamăgirii ne face bine, anulându-ne orice sentiment de vinovăţie cu privire la conduita noastră civică: uite, domle, noi am crezut total în el, i-am dat votul şi el ce-a făcut? Un măgar. Jos, jos, jos!

Altfel nu se explică de ce, după 20 de ani de genuflexiuni democratice în faţa diverşilor candidaţi fetişizaţi de fantasmele alegătorilor, adoptăm aceeaşi manieră de raportare la oamenii politici.
Mereu în aşteptarea omului salvator, a celui care poate tot, nici nu vedem cum se sting de nebăgare în seamă oameni care chiar construiesc. Încet, sigur, şi doar câte ceva, fără pretenţia că rezolvă ţara sau oraşul într-un mandat sau în jumătate. Şi fără să promită mai nimic.
Este cazul lui Liviu Negoiţă, un primar sub conducerea căruia am locuit, ani de zile, în sectorul 3 al Capitalei.
Nu fac nimănui campanie, mai ales că respectivul nici nu este înscris în vreo cursă, decât poate doar în cea a reintrării în anonimat, ci spun doar ce am văzut. De la o lună la alta mai apărea un părculeţ între blocuri, se mai făcea o parcare în spic, se făcea curăţenie, se puneau garduri noi, coşuri de gunoi. Omul putea să lucreze şi fără să stea mereu pe la televizor, ameninţându-ne cu minunăţiile pe care ni le pregăteşte.

Fatalitate: oamenii muncitori şi serioşi ne sunt antipatici. Nu ne distrează, nu putem să-i înjurăm, nu ne tragem de şireturi cu ei, nu-i urmărim prin golden blitz-uri, practic nu ne spun nimic. Stau acolo unde i-ai pus şi îşi fac treaba. Ete, fleoşc.

Nu vrem oameni care pun cărămidă peste cărămidă, ci tipi care vin cu bomba şi dărâmă tot ce au făcut alţii înainte şi dau ordine să se facă altfel tot deodată.
Timpul mereu e scurt pentru a face totul, pentru a nu precupeţi niciun efort şi între timp vin alte alegeri. Moştenirea a fost grea, atâta s-a putut, adică mai nimic. Şi pleacă Fătul-Frumos cu un etaj mai sus, convins că poate mai mult şi n-a avut ocazia încă s-o arate.
Ne sunt antipatici oamenii care nu se laudă, care nu se bat cu pumnii în piept, care nu ne promit nimic. Pentru preşedinţie sunt buni doar candidaţii care nu au construit încă ceva serios, dar promit totul. Le vor face pe toate, doar să fie aleşi.

Este cazul lui Oprescu, al lui Antonescu, al lui Geoană.
Sorin Oprescu a venit să pună Bucureştiul pe roate. L-a lăsat pe aceiaşi butuci pe care i-a găsit când un altul a plecat de la Primărie la Preşedinţie.
Acum e rândul lui să ducă tradiţia mai departe, suspendat în aceleaşi obiceiuri care ne plac: promisiuni totale, discurs vitriolant antisistem – România trezeşte-te iar ca să te culci la loc – ironii luate prea scump de la nişte consilieri care ne măsoară cu şublerul aşteptările.

Crin Antonescu şi-a băgat nişte benzină în aortă şi vrea să conducă. Nu orice, Doamne fereşte, ci, bineînţeles, totul. Pe noi toţi.
Pe mine, pe tine, pe doamnele fabrici şi uzine.
Ce îl recomandă pentru asta e greu de spus, ori chiar imposibil. Ce măreaţă construcţie a făcut până acum, ce legi fundamentale a susţinut, ce iniţiative salvatoare a pus pe masă nu ştim. Dar el vrea şi poate să.
Să orice, să ce vrem noi.

Geoană e acelaşi, constant în inacţiune şi lipit în aceiaşi balerini diplomatici care înlesnesc piruietele.

Aşa că, probabil, rămânem cu Băsescu şi menajeria căreia tot el i-a dat drumul din cuşcă. Doar ca să avem la ce aplauda şi fluiera.

***

© dan cârlea – toate drepturile rezervate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: