■ Unde nu-i cap, vai de fotbal

26/10/2009


foto treehugger.com

Citind un articol al lui arhi, deci un arhicol, in care spunea despre obiceiul prost de la noi de a se roti mereu antrenorii din fotbal, mi-am amintit ca de mai multa vreme doream sa scriu despre acest sport care detine o nemeritata suprematie in grila televiziunilor, fata de alte sporturi.

Nitica psihanaliza

Psihologia si psihologul in fotbal

Un subiect la care se revine, obsedant, dupa fiecare esec generator de bujori in obrajii federali sau de club. Atunci incep toti sa explice “factorul psihologic” si importanta lui in fotbal.
Se face teoria psihologului fara psiholog, teoria chibritului fara fosforul din peste. Mereu vorbesc aceiasi oameni care, de fapt, n-au nici in clin, nici in maneca, ceva cu acest sport prost platit – Psihologia Sportiva.
Da, exista chiar un domeniu numit Psihologie Sportiva, s-au scris carti pe tema asta, s-au facut studii, dar tentatia noastra de a reinventa roti, cel mai adesea mai roti decat rotile, este binecunoscuta. La noi a scris despre asta Profesor universitar doctor Irina Holdevici, clic pentru a vedea cine este http://www.arpt.ro/RO/CVro/IrinaHoldevici.htm .

Evident, o persoana cara nu are ce spune mai mult decat Pitzi, Laca, Puiu si alti ganditori celebri. De aceea nu e invitata nicaieri sa vorbeasca despre psihologia sportiva.

Transferul de puteri

In general, la noi si cam peste tot, sunt implicati in fotbal oameni de conditie medie in ceea ce priveste educatia, cultura si studiile.
Dar fiecare din ei are senzatia ca in cele mai ascunse maruntaie ale mintii lui se afla un Supermen care zboara necontenit, cu pumnul inainte, din succes in succes.
Fiecare din ei are impresia ca, in mod automat si necesar, daca a avut priceperea sa faca bani, atunci poate face orice.

Mecanismul e simplu: banul este simbolul puterii totale; posibilitatea convertirii lui in orice, duce la senzatia ca a poseda capacitatile de a-l avea este tot aia cu a avea toate capacitatile.
Nimic mai fals, dar este o realitate psihologica.
Acum, acesti oameni angajeaza antrenori. Deci, platesc niste oameni de conditie intelectuala apropiata, ca sa duca o echipa de fotbal catre realizari mari.
Intra in scena mecanismul de transfer al puterilor: patronul, care dupa cum am vazut, simte ca are toate calitatile fiindca poseda banul, da multi bani unui antrenor. Deci, simbolic, ii transfera si omniscienta lui, puterile sale printr-un contract barosan.

La randul lui, antrenorul se simte mereu in pericol de a pierde pretuirea si banii stapanului patron, si pricepe ca el trebuie sa faca totul, sa poata orice, sa fie miezul salatei fotbalistice. Ca d’aia are contractul mare.
Si este incapabil sa accepte ca are nevoie de un ajutor specializat in privinta consilierii psihologice a jucatorilor, fiindca atunci simte ca ar pierde o mare parte din increderea stapanului. Si poate si din contract.

Deci antrenorul se simte dator sa fie si psihologul echipei, iar patronul este convins ca antrenorul, pentru banii multi pe care ii ia, trebuie sa faca ce trebuie. Adica tot.
La randul lui, patronul nu poate accepta ca antrenorul pe care el l-a pus si platit nu poate sa faca tot, caci atunci aceasta idee intra in conflict subconstient cu ideea ca el, patronul-Supermen, poate totul. Adica, daca antrenorul caruia patronul i-a transferat prin bani (contract) puterile lui totale nu poate sa faca singur ce trebuie si are nevoie de altul – psiholog sportiv – asta inseamna ca nici el, patronul, de fapt nu poate totul.

Mi se pare destul de clar.

Psihologia de antrenor

In mintea antrenorilor, psihologia este egala cu ambitionarea, incrancenarea, cu “pizda ma-sii, ce ailalti n-au tot doua picioare”?
In fapt, ambitionarea este doar unul din butoanele de reglaj fin al jucatorului, la care umbla un psiholog.
Dar pentru antrenor, care de multe ori este un fost fotbalist care a reusit ce-a reusit doar prin strans din dinti, nu este deloc clar ca se mai poate si altfel, ca se poate mai mult.

Factorul psihologic inseamna, in capul lui, doar atat:
“Hai, baieti, ca putem, ce suntem fete?” “Ii batem, baieti?” “Ii batem, Nea Pitzi”, “N-aud, maaaa! Ii batem sau nu?” “ Daaa, nea Pitzi” se aude corul de buhai nadusiti care nici ei nu cred ce spun.

Epilog

Gata, psihologia s-a incheiat, se trece la alergare usoara si la reluarea vesnica in talk-show-uri a temei psihologului, dar printre ivitati nu sunt niciodata psihologi, ci tocmai aceia care, mai mult sau mai putin inconstient, se tem de venirea la echipele de fotbal a unor psihologi, ca nu cumva sa-si piarda din prestigiu si autoritate.

© dan carlea – toate drepturile rezervate

Anunțuri

3 răspunsuri to “■ Unde nu-i cap, vai de fotbal”

  1. Ruxandra Says:

    excelent articol!

    de fapt, cred ca asa arata societatea romaneasca acum… sper sa exagerez eu si sa nu fie chiar asa … sau sa mi se para mie mai grav decat este… un meci de fotbal in care baietii dau la gioale si zbiara nea Pitzi.

    de spus, le-ai spus tare bine, bravo 🙂

  2. Dan Carlea Says:

    Mersi 🙂
    nu cred ca exagerezi deloc, asta e toata Romania.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: